Ghetutele de Mos Nicolae

 

Mai putin de doua saptamani ne despart de Mos Nicolae. Pentru noi, sarbatorile de iarna incep atunci cand fabrica din Otopeni incepe sa se umple de ghetute. Iar asta se intampla, an de an si fara gres, odata cu luna noiembrie.

Ne intra in fabrica toate modelele si marimile si culorile la care va puteti gandi. Sunt sobre si colorate. Riguroase si rigide sau moi si pufoase. Sunt negre, gri sau, din contra, roz sau cel mai albastru albastru. Nu exista carticica sau pelicula despre Mos in care sa fie ghetute mai frumoase si mai colorate decat cele de la etajul fabricii noastre.

Avem o relatie speciala cu mosii, recunoastem. Si cu Nicolae, si cu Craciun. Alfel, cum va explicati ca de toate ghetutele de copii care ajung la noi se ocupa Ionut si Bebe? Elfi, va intrebati? Spiridusi, poate?… Hmm… secretele raman secrete.

Va spunem doar ca, ori de cate ori Ionut si Bebe lucreaza pe linia de ghetute, putin din fabrica Mosului prinde viata in Otopeni, atat de frumoasa este atmosfera si bucuria cu care ei curata, igienizeaza si improspateaza pantofiori de mici balerine sau ghete cu crampoane, obosite pe gazon de urmatorul Ronaldo.

Ionut si Bebe fac asta in fiecare zi, de 18 ani, dar nimic nu se compara cu perioada sarbatorilor. Atunci totul capata o aura magica, de poveste si de povestit. Iar povestea suna asa…

Intr-o zi, o pereche de ghetute a fost trimisa la spalatorie. Spalatoria asta este o instalatie speciala, capabila sa spele pielea in profunzime, sa deschida porii, sa hidrateze, sa lubrifieze si sa catifeleze pielea in toate formele in care este ea utilizata in industria producatoare de incaltaminte (tabacita, catifelata). Sunt acolo tot felul de perii, sampoane, creme, uleiuri, mai ceva ca intr-un centru spa.

Apoi, ghetutele sunt uscate atent, in convectoare care indeparteaza apa in exces, uscand, insa fara sa deshidrateze. Acest procedeu dureaza cel mai mult: 5-6 ore, chiar si o noapte intreaga.

Dupa ce sunt uscate, ghetutele au parte de „marele rasfat”, adica sunt periate, masate, catifelate, inmiresmate si igienizate.

Dupa momentul unic in care sunt puse sireturile, ghetutele beneficiaza de Tratamentul cu Ozon. Multi spun ca este un excelent tratament anti-imbatranire, pe langa faptul ca este cel mai inovativ si ecologic proces de igienizare, sterilizare, improspatare si eliminare a germenilor, ciupercilor si mucegaiurilor.

Abia acum, ghetutele sunt gata sa fie asezate frumos in fereastra si sa-i astepte pe Mosi. Si cum avem o relatie speciala cu acestia (shhh, ramane secretul nostru!), va spunem noi sigur ca ghetutele celor mici se vor umple de bunatati si de darurile cele mai minunate. O merita din plin!